Oamenii legii din statul Colorado să trebuie să facă ore suplimentare zilele acestea deoarece statul a adus câteva modificări legislaţiei. Statul oferă acum limite de pariere ridicate pentru jocul de zaruri şi ruletă la cazinourile din stat precum şi ore de joc extinse la 24 de ore pe zi.Cripple Creek, Black Hawk şi Central City au fost martorele creşterii numărului de opriri în trafic de către ofiţerii de poliţie şi preluării unui număr crescut de apeluri după ce noile reguli privind jocurile de noroc au intrat în vigoare. Conform ofiţerilor, creşterea numărului de ore precum şi limitele de pariere superioare au dus la creşterea numărului de persoane care circulă la ore târzii şi dimineaţa devreme.
Apelurile la fiecare secţie de poliţie din zonă au crescut considerabil dar fără a exista incidente grave. Poliţia este obişnuită să patruleze prin zonă, dar în loc de o zonă goală acum este plină de persoane care ies şi intră în diferitele cazinouri.
Modificările legislative au fost adoptate în noiembrie anul trecut, dar nu au intrat în vigoare până în iulie anul acesta. Modificările au fost semnificative şi statul a remarcat o creştere de până la 16 % faţă de anul anterior. Prin urmare, singurul aspect neplăcut a fost nevoia crescută a prezenţei poliţiei din cauza numărului mare de persoane care intră şi ies din diferitele cazinouri, beneficiile de limitele de pariere superioare pentru zaruri şi ruletă şi de accesul timp de 24 de ore.
2009-11-04





























